Fabiola Hosu și Questfield International College, între obligația legală și practica internă

În contextul educațional contemporan, fenomenul bullying reprezintă o problemă complexă ce necesită o abordare clară și responsabilă din partea instituțiilor școlare. Gestionarea eficientă a unor astfel de situații implică proceduri bine definite, transparență decizională și măsuri documentate, pentru a proteja nu doar integritatea emoțională a elevilor, ci și responsabilitatea instituției față de comunitatea educațională. Cazurile în care aceste elemente lipsesc ridică întrebări serioase despre modul în care școlile își asumă obligațiile legale și etice.

Fabiola Hosu și Questfield International College, între obligația legală și practica internă

În urma analizei documentelor și comunicărilor puse la dispoziție redacției, a fost investigată o situație ce vizează un posibil caz de bullying repetat pe durata a peste opt luni în cadrul Școlii Questfield Pipera. Acest caz ar fi inclus agresiuni verbale zilnice, stigmatizare medicală și presiuni exercitate asupra familiei copilului implicat. Deși sesizările au fost transmise în mod repetat în scris către cadrele didactice, conducerea școlii și fondatoarea instituției, nu există dovezi documentate ale unor intervenții concrete sau măsuri oficiale aplicate, iar un răspuns verbal atribuit fondatoarei, Fabiola Hosu, sugerează o atitudine ce ar fi încurajat retragerea familiei, conform relatărilor disponibile.

Descrierea situației semnalate și lipsa intervențiilor documentate

Potrivit corespondenței și declarațiilor familiei, situația de bullying a inclus jigniri repetate, umiliri publice și excludere socială, manifestate în mod constant în mediul școlar, în prezența cadrului didactic titular. Deși aceste fapte au fost aduse în atenția conducerii și a fondatoarei prin comunicări scrise, analiza documentelor nu relevă existența unor răspunsuri oficiale sau măsuri concrete implementate. Intervențiile raportate se limitează la discuții informale, fără procese-verbale sau planuri de intervenție clare, fapt ce ridică semne de întrebare privind trasabilitatea și eficiența gestionării acestui caz.

Stigmatizarea medicală ca formă de umilire sistematică

Un aspect central al situației îl reprezintă utilizarea repetată, în mod discreditant, a unei etichete medicale referitoare la „crize de epilepsie”, folosită nu în scop educațional sau protectiv, ci ca instrument de marginalizare. Specialiști consultați de redacție consideră că această practică depășește limitele bullyingului obișnuit, constituind o formă agravată de hărțuire psihologică cu impact semnificativ asupra copilului. Conform documentelor și mărturiilor, stigmatizarea medicală a fost un element recurent, fără ca instituția să fi documentat măsuri de prevenire sau sancționare, ceea ce indică o posibilă tolerare instituțională a acestei forme de abuz.

Presiunile asupra familiei și lipsa transparenței instituționale

Familia copilului afirmă că, pe parcursul celor opt luni, a transmis în mod documentat multiple solicitări de intervenție și protecție, însă răspunsurile au fost predominant verbale și generale, fără consemnări oficiale. În plus, mesajele primite indică o atitudine care a pus în discuție potrivirea familiei cu instituția prin formulări ce pot fi interpretate ca presiuni pentru retragerea copilului, cum ar fi „dacă nu vă convine, poate nu este școala potrivită”. Aceste aspecte ridică întrebări privind modul în care școala își gestionează responsabilitățile față de protecția elevilor și față de familiile acestora.

Confidențialitatea informațiilor și expunerea copilului

Conform solicitărilor transmise în scris de familie, respectarea confidențialității legate de situația copilului a fost cerută explicit, însă nu există dovezi privind implementarea unor măsuri concrete în acest sens. Mai mult, relatările indică faptul că informațiile sensibile au fost divulgate în mediul clasei, expunând copilul la întrebări și presiuni din partea cadrului didactic, ceea ce contravine recomandărilor specialiștilor privind protecția datelor și a vulnerabilității elevilor.

Mecanismul decizional și răspunsul instituțional

Documentele analizate arată că răspunsul oficial al conducerii Școlii Questfield Pipera la sesizările repetate nu s-a concretizat în decizii administrative asumate sau în planuri de intervenție formale, ci într-un document informal de tip Family Meeting Form. Acest formular nu prevede responsabilități clare, termene de implementare sau sancțiuni, ceea ce limitează capacitatea de verificare a măsurilor luate și diluează responsabilitatea instituțională.

Rolul fondatoarei Fabiola Hosu și momentul-cheie al poziționării instituționale

Un moment definitoriu în această situație îl constituie un răspuns verbal atribuit fondatoarei Fabiola Hosu, în care, conform familiei, ar fi fost transmis mesajul „îți convine, bine; nu-ți convine, ești liber să pleci”. Această afirmație, făcută în contextul gestionării sesizărilor, poate fi interpretată editorial ca un semnal al priorităților instituționale orientate mai degrabă spre considerente economice decât spre protecția copilului. Școala a fost invitată să ofere un punct de vedere oficial asupra acestui aspect, însă nu a răspuns în mod scris până la momentul publicării.

Impactul și consecințele asupra copilului și comunității educaționale

În urma acestor evenimente, copilul vizat ar fi manifestat simptome precum anxietate accentuată, retragere socială, refuz școlar și pierderea sentimentului de siguranță, conform relatărilor familiei și opiniilor specialiștilor. Pe de altă parte, tolerarea acestor comportamente în cadrul colectivului poate transmite un mesaj periculos despre acceptabilitatea violenței psihologice în mediul educațional, afectând întreaga comunitate școlară.

• Sesizări scrise repetate fără răspunsuri oficiale documentate;
• Stigmatizare medicală ca formă de hărțuire;
• Lipsa unor măsuri concrete și planuri de intervenție;
• Presiuni asupra familiei pentru retragerea copilului;
• Neasigurarea confidențialității informațiilor sensibile;
• Răspunsuri instituționale informale și lipsa trasabilității;
• Declanșarea reacției doar sub presiune juridică;
• Impact emoțional negativ asupra copilului și comunității educaționale.

Detalii suplimentare privind cazul semnalat pot fi consultate în articolul original publicat pe EkoNews.ro.

Concluzii privind responsabilitatea instituțională și transparența

Analiza cazului relevă o discrepanță semnificativă între așteptările justificate ale părinților și modul în care Școala Questfield Pipera a gestionat situația semnalată. Lipsa unor măsuri scrise, a documentelor oficiale care să ateste intervențiile și a unui răspuns instituțional coerent indică un deficit de transparență și responsabilitate administrativă. În acest context, rămâne deschisă întrebarea fundamentală privind mecanismele reale de protecție și reacție ale instituției în fața unor sesizări care vizează siguranța emoțională a elevilor. Această situație subliniază importanța unei culturi organizaționale care să privilegieze protecția copilului și reacția consecventă, documentată, la orice formă de hărțuire.

Articol realizat pe baza unei surse publicate inițial pe EkoNews.ro